sâmbătă, 5 mai 2012

Școala ALTFEL la Grup Școlar Agricol "DR.C.ANGELESCU" Găești

Acțiuni de înfrumusețare a Cabinetului de Geografie, prin vopsirea pereților și băncilor împreună cu o parte din elevii clasei a XII-a B, în timp ce un alt grup de elevi ai aceleiași clase au participat la acțiuni de curățenie în curtea școlii, acțiuni ce au constat în văruirea pomilor și gardului din incinta liceului.
Prin aceste activități unii dintre elevi au căpătat deprinderi pentru munca gospodărească, în timp ce alții au dovedit din plin aceste abilități deja formate. 






În imaginile de mai jos pot fi văzute o serie de activități destinate cunoașterii mai aprofundate a Uniunii Europene, activități ce au constat în:
 - realizarea de planșe și postere despre Uniunea Europeană;
- studierea în cabinetul de informatică a portalului Uniunii Europene, unde elevii au avut posibilitatea de a se documenta cu privire la caracteristicile principale ale U.E. (formarea U.E., etapele de integrare a statelor europene, instituțiile principale, drepturile cetățenilor din statele membre UE etc.), dar în același timp au avut posibilitatea de a accesa și o serie de jocuri educative online despre U.E. Pe tot parcursul acestor activități elevii au fost îndrumați și coordonați de către prof. diriginte Liliana Șetreanu. 











Într-o altă zi din cadrul aceleiași săptămâni, elevii au participat la acțiuni de ecologizare  în apropierea orașului Găești-zona Arsuri, acțiuni desfășurate sub sloganul "Un mediu curat-o viață sănătoasă!". La aceste activități au participat elevi ai claselor a XII-a A, B, a XI-a F, însoțiți de către profesorii: Guran Elena, Liliana Șetreanu, Nicolae Iuliana, Radu Florina. După ecologizarea unei porțiuni din zona respectivă, elevii au avut posibilitatea de a lua parte la activități recreative în aer liber, ce le-au creat  stari de bună dispoziție și relaxare deosebite. Astfel am putut îmbina utilul cu plăcutul, formând elevilor spirit civic.



















0 comentarii:

Trimiteți un comentariu